OMV Petrom, unul dintre cei doi mari producători de gaze naturale din România, și-a dublat anul acesta valoarea tranzacțiilor de vânzare de gaze încheiate cu traderul de profil de la Viena din grupul-mamă austriac OMV, OMV Gas Marketing&Trading GmbH, de la 491 milioane lei în perioada februarie 2021 – ianuarie 2022 la peste 1,13 miliarde lei în intervalul februarie – decembrie 2022.
Grupul austriac OMV AG a confirmat că discută majorarea la 75% a participației sale deținute la producătorul de mase plastice Borealis, într-o tranzacție evaluată la 4,7 miliarde de dolari, transmit Bloomberg și Reuters, preluate de Agerpres.